Oriunde ar păşi călătorul, face ca
lumea să se odihnească pentru o clipă pe ţărâmul nimănui ce-l poartă în sinea
lui din loc în loc. Iar când îşi continuă drumul, ceea ce a existat dinaintea lui, va exista şi
mai mult, şi mai intens.
Călătorul n-are
eu. Umblă cu conştiinţa goală, se lasă pe mâna pilotului automat –
altfel nu are cum să cuprindă ceea ce există. Turistul îşi
risipeşte eul peste tot pe unde se plimbă: modelează peisajul după propriul lui
chip şi se-nmulţeşte prin diviziune: îi place să se întâlnească doar cu propria
persoană.
Este ca o undă de radio: îl
recunoşti pe acela care ascultă acelaşi post fără să rostească un singur
cuvânt. Astfel de călători sunt foarte
puţini – dacă mai sunt. Este nevoie doar de o infrastructură spirituală,
de un anume mental plugin, care ori există, ori nu. Călătoria exterioară este
doar un pretext. Journey inwards. Ceva de neînţeles pentru turişti.
A călători
înseamnă a petrece timp pe tărâmul nimănui. A vedea untul în lapte şi invers. A
auzi zgomotul în linişte şi invers. Pe tărâmul nimănui sunt rare întâlnirile,
iar dacă totuşi se întâmplă, e sosirea – în sine. Călătoreşti, ca să soseşti.
Ca să te întâlneşti.
Ca să ajungi
acasă, ca să-ţi găseşti vatra. Vatra, iluzia cea mai mare şi cea mai motivantă
a fiecărui hoinar adevărat. Ubi bene
ibi patria.
Călător în Tibet: interviu în PhotoMagazine (RO)
Articol în National Geographic Romania (RO)
Călător în Tibet: interviu în PhotoMagazine (RO)
Articol în National Geographic Romania (RO)